Cu patru zile înaintea revenirii elevilor în clase, ministerul Educației a modificat STRUCTURA ANULUI ȘCOLAR 2015/2016. Care sunt principalele schimbări

Cu patru zile înaintea revenirii elevilor în clase, ministerul Educației a modificat STRUCTURA ANULUI ȘCOLAR 2015/2016. Care sunt principalele schimbări
Publicat: 10/09/2015, 16:52

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial structura anului școlar 2015-2016, cu 4 zile înainte ca elevii să înceapă ca elevii să se întoarcă la clasă.

Ordinul prevede că timpul acordat vacanței de iarnă se mărește cu o săptămână, și nu va mai fi de 2 sătpămâni așa cum era până acum, ci de 3 saptamani.

Chiar dacă inițial, Ministerul Educației voia decalarea cu o săptămână a începerii anului școlar 2016/2017, de pe 15 septembrie pe 4 septembrie, acest lucru nu mai este valabil, vacanța de vară de anul viitor urmând să se termine pe 11 septembrie. Decalarea de o săptămână fusese cerută de elevi, iar în timpul vacanței de vară ministrul Sorin Cîmpeanu a fost de acord.

„Normal că erau sărbătorilor. Au o săptămână de vacanță în plus. Nu am ținut cont de niciun elev, era vorba de sărbători și asta a fost decizia, a fost luată de domnul ministru Cîmpeanu”, a explicat Vasile Șalaru, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar.

Ordinului ministrului Educației și Eercetarii Știintifice nr. 4.496/2015 privind structura anului școlar 2015-2016 a fost publicat în In Monitorul Oficial pe 10 septembrie 2015. Anul școlar 2015-2016 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 175 de zile lucrătoare, cu 2 zile mai putin decât anul școlar 2014/2015.

STRUCTURA ANULUI ȘCOLAR 2015/2016

Semestrul I

14 septembrie 2015 – 18 decembrie 2015 – cursuri

31 octombrie – 8 noiembrie 2015 – vacanță pentru copiii de la grădiniță și din clasele pregătitoare – a IV-a

19 decembrie 2015 – 10 ianuarie 2016 – vacanța de iarnă( cu o săptămână mai mult decât în 2014/2015)

11 ianuarie 2016 – 5 februarie 2016 – cursuri

6 februarie 2016 – 14 februarie 2016 – vacanță intersemestrială

Semestrul al II-lea

15 februarie 2016 – 22 aprilie 2016 -cursuri

23 aprilie 2016 – 3 mai 2016 – vacanța de primăvară

4 mai 2016 – 24 iunie 2016 – cursuri

25 iunie 2016 – 11 septembrie 2016 – vacanța de vară

Săptămâna Școala Altfel are loc în săptămâna 18-22 aprilie 2016

Tezele de la finalul fiecărui semestru vor fi date în aceleași perioade ca și până acum. Ministerului Educației recomandă ca tezele școlare din semestrul I al anului scolar 2015-2016 să fie susținute de regulă, până la data de 11 decembrie 2015. De asemenea, tezele din semestrul al II-lea al anului școlar 2015-2016 să fie susține, de regulă, până la data de 20 mai 2016.

Elevii au cerut Ministerului Educației să scurteze vacanța de vară începând de anul viitor. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost inițial de acord și a aprobat prin ordin de ministru în august 2015, care prevedea că vacanța de vară din 2016 să se termine pe 4 septembrie 2016.

Ulterior, Sorin Cîmpeanu s-a răzgândit și a spus că deși elevii i-au cerut argumentat ca vacanța de vară să fie pe viitor mai scurtă, acest lucru nu se va întâmpla, pentru că „rezultanta consultărilor merge spre a lăsa 15 septembrie dată de începere a anului școlar 2016-2017″.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×